Se schimbă criteriile de acordare a burselor școlare

Se schimbă criteriile de acordare a burselor școlare

Potrivit noilor reglementări din învăţământul preuniversitar, care se vor aplica din septembrie, se schimbă criteriile de acordare a burselor școlare, potrivit dcnews.ro.

Unele indemnizații îşi vor schimba denumirea, iar în cazul anumitor burse condițiile de eligibilitate se vor schimba. De remarcat că valoarea minimă va fi stabilită prin ordin al ministrului Educației, la propunerea Consiliului Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar, nu prin hotărâri de Guvern aşa cum se proceda până acum.

Excepție face anul universitar 2023 – 2024, unde cuantumul minim este stabilit de Legea 198/2023 a învățământului preuniversitar, aplicabilă din 3 septembrie 2023.

Indemnizațiile au fost reorganizate pe criterii, după cum urmează:

– bursă de merit

– bursă socială

– bursă tehnologică

– burse de excelență olimpică I sau II.

Bursa de merit este o formă de stimulare a performanței elevilor.
Câţi bani vor primi elevii

Valorile stabilite pentru cele trei burse școlare pentru anul 2023 – 2024 sunt următoarele:

450 lei/lună pentru bursa de merit

300 lei/lună pentru cea socială

300 lei/lună pentru indemnizația tehnologică.

Elevii care obțin distincții, respectiv premiile I, II și III și mențiune la olimpiadele școlare internaționale, respectiv campionatele sportive școlare internaționale recunoscute de Ministerul Educației și la Jocurile Olimpice în parteneriat cu Comitetul Olimpic și Sportiv Român, beneficiază de bursa de excelență olimpică I;
Elevii care obțin distincții, respectiv premiile I, II și III la olimpiadele școlare naționale organizate și finanțate de Ministerul Educației, beneficiază de bursa de excelență II.

Bursa de excelență olimpică se acordă elevilor de gimnaziu și liceu în fiecare lună, pe întreaga durată a anului școlar următor obținerii distincției. După noua lege, bursele sociale și/sau cele tehnologice se pot cumula cu orice alt tip de indemnizație.

În plus, elevii din școlile particulare și confesionale vor beneficia de recompense în bani în următoarele condiţii:

– excelență olimpică I și II

– sociale (dacă sunt școlarizați fără taxe)

– tehnologice (dacă se încadrează în specializările și condițiile stabilite și prezentate prin metodologia-cadru).

Valoarea lunară a indemnizațiilor de excelență olimpică este dictată de nivelul distincției obținute, astfel: echivalentul salariului de bază minim brut pe țară pentru locul I; 75% din salariul de bază minim brut pe țară pentru locul II; 50% din salariul de bază minim brut pe țară pentru locul III.

Pentru mențiune, elevii primesc 25% din salariul de bază minim brut pe țară. Pe de altă parte, bursa de excelență olimpică II/ națională valorează 700 lei/ lună. În anul școlar 2022-2023, valorile burselor sunt:

500 de lei pentru bursa de performanță;

200 de lei pentru bursa de merit și pentru cea de ajutor social;

150 de lei pentru bursa de studiu.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ninsoare ușoară
1.3 ° C
1.7 °
-1 °
79 %
3.1kmh
0 %
vin
11 °
sâm
6 °
Dum
7 °
lun
7 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii