Șeful Casei Naționale de Pensii: Românii își vor primi pensiile majorate la timp luna aceasta

Șeful Casei Naționale de Pensii: Românii își vor primi pensiile majorate la timp luna aceasta

Potrivit șefului Casei Naționale de Pensii, Daniel Baciu, românii își vor primi pensiile majorate la timp luna aceasta.  

Săptămâna viitoare ar urma să intre pe card și pensiile celor care au ales această modalitate. Săptămâna viitoare vor fi achitate si aceste pensii. Exact așa cum au fost stabilite termenele în convenție, cu plata la cont, sunt exact aceleași termene ca în orice lună obișnuită. Suntem în grafic, oamenii primesc pensiile, procesul acesta este în plină derulare acum, când discutăm, astfel încât, în termenele stabilite, toată lumea va primi aceste pensii majorate”, a precizat Președintele Casei Naționale de pensii, Daniel Baciu, la România TV.

Daniel Baciu a explicat și ce conțin noile taloane de pensii, începând de luna aceasta.

”Profit, pentru că văd că aveți aici și taloanele pregătite cu noul punct de pensie majorat. Este vorba de luna ianuarie 2024 și se vede foarte clar valoarea punctului de pensie, în valoare de 2032 de lei, începând cu 1 ianuarie. Practic s-a mărit valoarea punctului de pensie de la 1.785 la 2032 de lei.

Șeful Casei Naționale de Pensii a vorbit și despre următoarea majorare a pensiilor, care va avea loc începând cu luna septembrie a acestui an.

”Anul acesta 2024 vor fi doua creșteri ale pensiilor. Prima deja s-a făcut. Suntem în plin proces de achitare și, începând cu 1 septembrie, tuturor celor aproximativ 5 milioane de pensionari li se vor recalcula pensiile astfel încât, în septembrie, oamenii să primească aceste taloane deja recalculate, cu noile pensii, conform noii formule de calcul prevazute în legea 360”, a mai precizat șeful Casei Naționale de pensii.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ninsoare
0.5 ° C
1.1 °
-1 °
81 %
2.6kmh
0 %
vin
12 °
sâm
6 °
Dum
6 °
lun
7 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii