Sindicatele au anunțat că greva din învățământ continuă

Sindicatele au anunțat că greva din învățământ continuă

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” a anunțat, duminică, că greva generală din învățământ continuă întrucât executivul, după trei zile de pauză în negocieri, nu a venit cu o soluție care să ducă la stingerea conflictului din sector. 

Comunicatul vine în contextul în care, tot duminică, purtătorul de cuvânt al Guvernului a anunțat că a fost pregătită o ordonanță „care va asigura majorări ale veniturilor” în sistemul de învățământ.
„Guvernul României trebuie să înţeleagă, măcar acum, în al doisprezecelea ceas, că încă nu a rezolvat cerinţa esenţială: emiterea unei OUG prin care să se garanteze că, în noua lege a salarizării, salariul profesorului debutant va fi egal cu cel puţin salariul mediu brut pe economie, prevedere care a fost eliminată din Legea Învăţământului Preuniversitar”, spun liderii sindicali, potrivit Agerpres.

Sindicaliștii amintesc că la ultimele negocieri purtate cu reprezentanții Guvernului, joi, revendicările sindicatelor au fost următoarele: majorare salarială de 25%, în medie, până la intrarea în vigoare a Legii Salarizării Unice şi emiterea unei OUG prin care să se garanteze că, în noua lege a salarizării, salariul profesorului debutant este egal cu cel puţin salariul mediu brut pe economie, ceea ce ar însemna că salariile medii ar urma să crească cu 60%.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
0.2 ° C
0.6 °
-1 °
83 %
2.7kmh
0 %
vin
12 °
sâm
6 °
Dum
6 °
lun
7 °
mar
4 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii