Spania şi Italia sunt ţările faţă de care românii au cea mai mare simpatie, în urmă cu 10 ani aceste poziţii fiind deţinute de Marea Britanie şi Germania, aflate acum pe poziţia a cincea, respectiv pe poziţia a treia, indică un sondaj realizat de INSCOP Research la comanda News.ro.
Sentimentele pozitive faţă de R. Moldova şi faţă de Ucraina au crescut faţă de acum 10 ani. Rusia se află pe ultimul loc al clasamentului, nivelul de simpatie în rândul românilor scăzând la jumătate comparativ cu 2013.
69.2% dintre participanţii la sondaj declară că au sentimente mai degrabă pozitive pentru Republica Moldova (faţă de 65.7% în 2013), iar 67.5% pentru SUA (faţă de 70.3% în 2013).
Ucraina se bucură de sentimente mai degrabă pozitive din parte a 43.3% dintre români (faţă de 41.8% în 2013), iar Ungaria din partea a 39.7% (faţă de 29.3% în 2013). Clasamentul este încheiat de China cu 36.3% sentimente mai degrabă pozitive (faţă de 56.5% în 2013) şi Rusia cu 18.3% (faţă de 36.8% în 2013).