România este țara în care a fost înregistrată cea mai mare intenție de vot pentru alegerile europarlamentare, arată un sondaj prezentat de Comisia Europeană. În țara noastră, 78% dintre respondenții cu vârste între 15 și 30 de ani spun că vor merge să voteze la scrutinul din 9 iunie.
Restul respondenților se împart în mai multe categorii: cei neeligibili (8%), cei care sunt nesiguri cu privire la eligibilitatea lor sau cu privire la intenția de vot (9%) și cei care au preferat să nu răspundă (5%).
În jur de 1 din 2 (49%) europeni tineri susțin că au făcut demersuri pentru a schimba societatea, cum ar fi să semneze o petiție, să participe la o manifestație sau să transmită o scrisoare către un politician, în ultimul an.
În nouă state UE, cel puțin 50% dintre tineri spun că au întreprins acțiuni pentru a schimba societatea în ultimul an.
România este țara care stă cel mai bine și din acest punct de vedere, cu o pondere de 57% dintre respondenți. Cele mai mici niveluri au fost înregistrate în Cipru (31%), Luxemburg (33%) și Suedia (34%).