Studiu: 65 la sută dintre români nu se simt împliniţi profesional

Studiu: 65 la sută dintre români nu se simt împliniţi profesional

Aproape două treimi dintre români (65%) nu se simt împliniţi profesional, în timp ce o pondere similară au remarcat colegi afectaţi de sindromul burnout, potrivit datelor unui studiu.

De asemenea, 65% din totalul celor chestionaţi afirmă că nu se simt împliniţi profesional, principalele surse de stres la locul de muncă fiind volumul mare de muncă (64%), preluarea excesivă de responsabilităţi (50%), stagnarea salariului (45%) şi interacţiunea cu clienţi dificili (34%).

În plus, 66% dintre români declară că au remarcat colegi afectaţi de sindromul burnout, în special femeile (71% faţă de 62% în cazul bărbaţilor) şi tinerii cu vârste cuprinse între 25-34 ani (74%), transmite Agerpres.

„Angajaţii devin tot mai proactivi în prevenirea burnout-ului, iar procentul celor care iau măsuri anti-stres la locul de muncă creşte de la 51% în 2024 la 60% în 2025. Această tendinţă este mai pronunţată în rândul tinerilor de 18-24 de ani (68%) şi al celor cu vârste între 35-44 de ani (65%)”, se menţionează în studiu.

Pentru a face faţă stresului şi epuizării cauzate de volumul mare de muncă, angajaţii recurg la diverse soluţii. Astfel, 67% dintre români îşi iau concediu de odihnă, 54% se relaxează în timpul liber prin activităţi, precum ieşiri în oraş sau shopping, 39% petrec mai mult timp cu cei apropiaţi, 36% ascultă muzică, iar 32% aleg să ia pauze mai lungi şi mai dese pentru a crea un mediu de lucru mai plăcut.

În acelaşi timp, doi din zece respondenţi (21%) consideră schimbarea locului de muncă ca fiind o soluţie potrivită, procentul fiind mai ridicat în rândul celor cu venituri peste 6.000 de lei (27%). Totodată, în cazul a 16% din totalul celor intervievaţi s-a observat o creştere a consumului de produse cum ar fi tutunul sau alcoolul pentru a gestiona stresul.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
19.5 ° C
19.9 °
18.9 °
47 %
1.3kmh
0 %
vin
19 °
sâm
24 °
Dum
23 °
lun
12 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii