Potrivit celui mai nou studiu realizat de Ministerul Dezvoltării, cea mai dezvoltată regiune rămâne București-Ilfov, care se poate compara cu orice țară considerată de succes din punct de vedere economic. Aceasta în vreme ce județele Vaslui, Botoșani și Călărași sunt cele mai sărace.
În clasament conduce municipiul București, cu un PIB de aproape 27.000 de euro pe cap de locuitor, urmat de Cluj, cu 14.000 și Timiș cu 13.000 de euro.
Raportul ne arată și că România stă destul de prost la capitolul productivitate în muncă în comparație cu celelalte țări din Uniunea Europeană.
Avem cele mai mari investiții pe cap de locuitor în municipiul București și în județele Ilfov, Timiș, Brașov și Sibiu, iar cele mai puțin atractive județe pentru investitori au fost Gorj, Mehedinți, Vaslui, Botoșani și Teleorman.
Un alt indicator important cuprins în acest studiu este rata abandonului școlar, care în mod surprinzător ne arată că zonele cu cele mai mari deficiențe sunt centrul țării și Banatul, care altfel stau relativ bine din punct de vedere economic.
Potrivit raportului, pe primul loc la abandonul școlar este județul Sibiu, cu o rată de 5.5%, urmat de Mehedinți, Caraș-Severin și Satu-Mare.
La polul opus se situează municipiul București și județele Dîmbovița, Argeș și Bihor.
Rata abandonului școlar este un indicator important pentru că părăsirea timpurie a școlii poate genera sau accentua sărăcia și excluziunea socială, starea de sănătate precară și, pe termen lung, poate duce la formarea unor generații slab calificate, incapabile să se integreze pe piața muncii, potrivit B1 TV.