Potrivit unui studiu de specialitate, valoarea pieţei de comerţ electronic din România va depăşi 8 miliarde euro în 2025, după ce în 2024 a ajuns la 7,7 miliarde euro.
Valoarea medie a achiziţiilor online per client a fost de circa 857 de euro în 2024, conform estimărilor Statista.
În timp ce 55% dintre români au efectuat cel puţin o achiziţie online anul trecut, se remarcă o creştere mai accelerată a adopţiei comerţului electronic în mediul rural comparativ cu cel urban, unde acesta este deja o practică obişnuită.
Din punct de vedere geografic, regiunile cu cea mai mică acoperire a comerţului electronic sunt Oltenia (38,4%) şi Sud Muntenia (39,5%), în timp ce Bucureşti-Ilfov conduce clasamentul cu 64,1%.
Generaţia Z preferă achiziţiile prin platforme mobile
O treime dintre tranzacţiile online din 2024 au fost realizate prin plata cu cardul, în timp ce metode alternative precum Revolut Pay şi Apple Pay au câştigat popularitate. Generaţia Z preferă achiziţiile prin platforme mobile, conţinutul video ca factor de decizie şi pune un accent crescut pe sustenabilitate. În ceea ce priveşte criteriile de selecţie a magazinelor online, 41% dintre consumatori consideră livrarea gratuită cel mai important factor, 27% apreciază descrierile detaliate ale produselor, iar 24% evită magazinele cu taxe ascunse.
Returul gratuit este un criteriu esenţial pentru 21% dintre cumpărători, iar 15% preferă opţiuni flexibile, precum plata la livrare sau livrarea la domiciliu.
De asemenea, categoria „Frumuseţe şi îngrijire” a devenit cea mai populară pe piaţa eCommerce, depăşind „Fashion”. Segmentul „Farma” a înregistrat de asemenea o creştere semnificativă, întrecând sectorul „Electronice”, care a dominat piaţa în ultimul deceniu, conform bursa.ro.