EXCLUSIV! Tezaurul românesc la Moscova: jaf cu premeditare

EXCLUSIV! Tezaurul românesc la Moscova: jaf cu premeditare

Ce s-a întâmplat cu tezaurul României, care acum se află la Moscova? Cum au ajuns în posesia rușilor 94 de tone de aur, arhive, documente, opere de artă, care au fost transportate în Rusia în timpul Primului Război Mondial și nu au fost recuperate nici până acum?

Despre toate acestea a povestit istoricul militar Ilie Schipor în cadrul emisiunii ”Doar o cifră să-ți mai spun”, realizată de Edward Pastia. Ilie Schipor este unul dintre puținii români care au avut acces la arhivele rusești de la Moscova

Acesta a scris cartea ”Destinul tezaurului României. Argumente din arhivele ruse” și este un studiu fundamentat strict pe documente identificate de către autor în arhivele ruse și obținute de la instituțiile deținătoare în fotocopii autentificate.

”Cred că prin ceea ce am reușit să adun între coperțile cărții aduc suficiente argumente despre traseul pe care l-a urmat tezaurul României; atât cel patrimonial, cât și cel bancar, cultural și arhivistic. Am reușit cu stoicism, cu multă muncă, cu încredere, să adun sute de documente despre subiect”, a declarat istoricul militar.

În carte sunt reproduse 162 de documente. 120 dintre acestea sunt documente inedite, din arhivele ruse.

”Am folosit un principiu util: în partea stângă a cărții este documentul în rusă, fotocopiat, scanat, în partea dreaptă este traducerea în română. Și nu sunt toate. Le-am folosit pe cele mai importante, pentru că multe din documente au un caracter tehnic, important însă”, precizează Ilie Schipor.

Întrebat cum a avut acces la aceste documente, istoricul a explicat că ”în primul rând, nu m-au oprit. În arhivele ruse accesul este, aș spune, chiar mai facil decât în unele române”.

Emisiunea poate fi urmărită INTEGRAL mai jos:

Cartea ”Destinul tezaurului României. Argumente din arhivele ruse” oferă informații relevante și argumentate documentar privind:

  • inițierea de către partea rusă (octombrie-decembrie 1916) a operațiunii de evacuare la Moscova a Tezaurului României;
  • sechestrarea (în ianuarie 1918) de către puterea sovietică a Tezaurului BNR, a bunurilor patrimoniale, cultural-artistice și arhivistice românești;
  • transferarea în afara Moscovei (în octombrie 1919) a unei părți din Tezaurul BNR și revenirea (în iulie 1921) a aurului românesc în depozitele din Kremlin;
  • risipirea succesivă (începând cu toamna lui 1921) și devalizarea finală (până la începutul lui 1925) de către URSS a Tezaurului BNR;
  • inventarierea și mutarea succesivă a valorilor patrimoniale, cultural-istorice și identitare românești (Tezaur Tr. II) în mai multe locuri din Moscova;
  • cercetarea repetată și aprofundată a fondurilor arhivistice românești în scopul „exploatării lor politice”;
  • „restituirile ” incomplete, simbolice în unele cazuri, din 1935 și 1956; blestemul și miturile aurului românesc pribegit în spațiul slav.

 

 

 

 

 

 

 

 

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie moderată
3.9 ° C
4.4 °
3.3 °
66 %
2.6kmh
0 %
Dum
4 °
lun
7 °
mar
7 °
mie
5 °
joi
9 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii