Ministrul Sportului, Eduard Novak, a anunţat că a demarat un „proiect naţional de redenumire a sălilor de sport şi a bazelor sportive”, în care aproximativ 30 de locații de sport vor primi numele unor foşti mari sportivi ai României.
„Îmi doresc să redăm viaţa si istoria sălilor de sport. Marii campioni sunt cei care ne motivează să-i urmăm, iar numele lor trebuie să fie cunoscute, recunoscute şi onorate. Mai mult decât a regăsi numele acestora în sălile de sport, trebuie să găsim acolo imagini ale lor, în momentele de glorie, din competiţiile unde au strălucit. Orice copil sau tânăr care trece pragul unei săli trebuie să regăsească acolo un exemplu cu care să se identifice, care să-i insufle dorinţa de a reuşi, să-l motiveze.
Am pornit un proiect naţional de redenumire a sălilor de sport şi a bazelor sportive. Aproximativ 30 de structuri vor fi incluse în acest program. Pentru o parte dintre acestea s-a obţinut deja acordul marilor sportivi care urmează să le dea numele:
• Sala de atletism care aparţine de Direcţia Judeţeană de Sport Bacău se va numi Doina Melinte
• Sala Sporturilor care aparţine de Direcţia Judeţeană de Sport Constanţa se va numi Simona Amânar
• Sala Sporturilor Bistriţa se va numi Gabriela Szabo
• Complexul Sportiv Naţional Snagov se va numi Elisabeta Lipă
• Sala de gimnastică din cadrul Sport Club Municipal Deva se va numi Ecaterina Szabo
• Sala Sporturilor care aparţine de Direcţia Judeţeană de Sport Mureş se va numi Simon Laszlo
• Sala Polivalentă din Bucureşti se va numi Cristian Gaţu.
Le mulţumesc acestor mari campioni pentru tot ce au făcut pentru sport şi pentru că au fost de acord să transmită exemplul lor de pasiune şi dedicare către generaţiile viitoare”, a scris ministrul pe Facebook.