Tutunul, alcoolul și energizantele vor putea fi cumpărate doar cu buletinul în România

Tutunul, alcoolul și energizantele vor putea fi cumpărate doar cu buletinul în România

Alcool, tutun şi energizante, doar cu buletinul de acum înainte. Legea care îi obligă pe vânzători, dar şi pe cei din baruri şi restaurante să verifice buletinele clienţilor a fost promulgată de preşedintele Klaus Iohannis.

Cei care nu vor respecta noile prevederi riscă amenzi între 10.000 şi 30.000 de lei.

Modificarea completează legislaţia care interzicea şi până acum vânzarea de ţigări şi de băuturi alcoolice tinerilor sub 18 ani. Noua lege îi obligă pe comercianți să le verifice actele de identitate clienților atunci când vor să cumpere țigări, alcool şi energizante. Practic, vânzarea va fi condiționată, în magazine, baruri și restaurante de prezentarea buletinului.

Până acum, în legislaţie exista interdicţia de a vinde alcool şi ţigări minorilor, dar regula nu era respectată. Acum, comercianţii au toate pârghiile legale pentru a face verificările, spun inițiatorii modificării.

Reprezentanții micilor comercianți spun că nu e clar dacă trebuie verificate buletinele tuturor clienților sau doar ale celor care nu par majori, potrivit tvrinfo.ro.

Cine nu respectă legea riscă între 10.000 şi 30.000 de lei amendă.

Datele sunt îngrijorătoare: România are cei mai mulţi minori fumători din Uniunea Europeană.

Cel mai recent studiu al organizaţiei Salvaţi Copiii arată că doi din zece minori spun că au consumat energizante sau băuturi alcoolice, iar un copil din zece, că a fumat sau vapat în ultima săptămână.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
17.8 ° C
18.3 °
16.1 °
52 %
2.6kmh
0 %
lun
18 °
mar
24 °
mie
22 °
joi
18 °
vin
24 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii