Este ultima săptămână în care românii pot depune cerere la ANAF ca să scape de datoriile pe care le au la stat şi să beneficieze de reducerea restanţelor.
Deşi legea prevede ca Fiscul să răspundă dacă solicitarea este acceptată sau nu în termen de 5 zile, numărul mare de doritori a pus presiune pe angajaţi, iar autorităţile au decis prelungirea acestui termen până la 20 decembrie. Economiştii spun că această măsură de a strânge mai mulţi bani la bugetul statului va avea efect doar pe termen scurt şi poate duce la nerespectarea termenelor de plată a taxelor şi impozitelor în viitor.
Cei care vor să beneficieze de amnistia fiscală mai au termen până pe 25 noiembrie. Autorităţile le vor răspunde dacă vor anula o parte din datorii sau penalităţi până pe 20 decembrie, dată până la care vor emite şi certificatele de atestare fiscală, în baza cărora pot fi plătite restanţele recalculate.
Menită să aducă mai mulţi bani la bugetul de stat, amnistia fiscală ar putea avea fix efectul opus, avertizează experţii în fiscalitate. Statul are de recuperat de la persoane fizice şi companii datorii ce se ridică la 175 de miliarde de lei. Iar calculele făcute de Executiv arată că amnistia ar aduce la bugetul de stat spre 9 miliarde de lei, potrivit tvrinfo.ro.