Ultimele date INS: Peste 1,2 milioane de români se autodeclară persoane casnice

Ultimele date INS: Peste 1,2 milioane de români se autodeclară persoane casnice

Conform ultimelor date INS, peste 1,2 milioane de români se autodeclară casnici, însă realitatea este alta. 

Statisticile arată o creștere alarmantă a numărului de persoane casnice. Este de notat că între cele două recensăminte realizate de INS, numărul casnicelor, din grupele de vârstă 45-49 de ani, s-a dublat, numarul celor de 50-54 de ani a crescut de 1,7 ori, iar la 60-64 de ani numărul persoanelor casnice s-a triplat.

Cele mai mari ponderi cu astfel de cazuri din România sunt în Suceava, Caraș-Severin și Botoșani, în timp ce în zone urbane, precum București, Cluj sau Brașov, această tendință este mai puțin pronunțată, potrivit stiri.tvr.ro.

Un studiu norvegian relevă că a fi casnic este o practică minoritară, cel mai des asociată cu persoanele cu un nivel scăzut de educație, cu probleme de sănătate, cu familii numeroase sau cu parteneri ce dispun de venituri substanțiale.

În Europa, peste 90% dintre mame dedică cel puțin o oră zilnic treburilor casnice, față de doar 30% dintre bărbați. Acest lucru reflectă rolurile de gen tradiționale și impactul nivelului de educație când vine vorba despre ce gen are ce de făcut.

Institutul European pentru Egalitatea de Gen subliniază că în ultimii ani, în țări precum Franța sau Germania, s-a observat o creștere în egalitatea de gen în sfera domestică.

Din păcate, România se numără printre țările unde progresul în această direcție este încă lent. Pentru românce, a fi casnică înseamnă adesea o zi plină de activități neplătite și nerecunoscute, în timp ce pentru bărbați, rolul de casnic rămâne încă o raritate.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ninsoare ușoară
1.3 ° C
1.7 °
-1 °
79 %
3.1kmh
0 %
vin
11 °
sâm
6 °
Dum
7 °
lun
7 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii