Pentru prima dată, toate numerele de urgenţă la nivel local, naţional şi internaţional care pot fi accesate şi offline, precum şi harta adăposturilor de protecţie civilă din România vor fi reunite pe o platformă unică.
„Aplicaţia InfoCons adună numerele pentru Urgenţe, Ambulanţă, Poliţie, Pompieri, Protecţia Consumatorului sau Protecţia Copilului în secţiunea SOS – denumire pe care o poartă şi butonul de pe prima pagină a aplicaţiei – pe care orice cetăţean îl poate apăsa la nevoie”, se precizează într-un comunicat de presă.
De asemenea, aplicaţia InfoCons pune la dispoziţia consumatorilor, în aceeaşi secţiune SOS, lista adăposturilor de protecţie civilă din România. Astfel, în funcţie de zona aleasă de fiecare consumator în parte, aplicaţia generează automat harta cu adăposturile de protecţie civilă.
În cazul situaţiilor de urgenţă majoră, consumatorii pot apela la această hartă pentru a alege cele mai apropiate adăposturi pentru protecţie civilă.
Conform sursei citate, pe teritoriul României se regăsesc 4.538 de adăposturi de protecţie civică care sunt distribuite în toate judeţele ţării.