Victor Negrescu : Demers pe lângă CE pentru salvarea fondurilor europene din perioada 2014-2020

Victor Negrescu : Demers pe lângă CE pentru salvarea fondurilor europene din perioada 2014-2020

Europarlamentarul Victor Negrescu, membru în Comisia pentru Bugete a Parlamentului European, a inițiat, împreună cu mai mulți eurodeputați, un demers pe lângă Comisia Europeană, pentru salvarea fondurilor europene din perioada 2014-2020 și a proiectelor finanțate din respectiva programare financiară a căror implementare a fost afectată de pandemie și de războiul din Ucraina.

„Împreună cu mai mulți colegi eurodeputați din Slovacia, Polonia, Letonia și Finlanda am solicitat Comisiei Europene să extindă cu un an perioada de implementare a proiectelor a căror finalizare a fost întârziată de efectele negative generate de pandemie și de războiul din Ucraina, scopul fiind de a utiliza cât mai mult din fondurile europene aferente cadrului financiar 2014-2020. 

Acest demers pentru salvarea fondurilor europene din perioada anterioară de finanțare europeană reprezintă o prioritate pentru România, în mod special pentru finanțarea proiectelor de infrastructură mare și finalizarea celor contractate de multe autorități naționale sau locale, afectate de contextul dificil din ultimii doi ani. 

Țara noastră are nevoie de toate resursele europene și de această flexibilizare suplimentară, în contextul în care gradul de absorbție, raportat la 25 aprilie 2022, era de 59%, iar milioane de euro alocate României au rămas necheltuite”, a explicat europarlamentarul social-democrat Victor Negrescu.

În cadrul scrisorii semnate de eurodeputați se prezintă printre altele următoarele argumente:

  • Proiectele transfrontaliere în parteneriat cu Ucraina, dar și cu Republica Moldova, au fost blocate din cauza constrângerilor tehnice și administrative. Multe dintre aceste proiecte trebuie să continue, fiind importante pentru ambele părți, iar blocarea acestora ar fi percepută ca o penalizare. Proiectele sunt finanțate prin diferite programe UE.
  • Proiectele din regiunile de frontieră ale Ucrainei, dar și cu Republica Moldova, s-au confruntat cu dificultăți severe în implementarea lor. Majoritatea acestor proiecte sunt necesare pentru a crește rezistența comunităților din regiunile vecine, dar și pentru a le permite să ofere un sprijin mai bun refugiaților. Mai mult, există și alte proiecte de care pot beneficia refugiații, care necesită mai mult timp pentru implementare sau adaptare la nevoile actuale, iar acest lucru ar trebui permis.
  • Autoritățile nu au putut iniția noi proiecte cu resursele financiare necheltuite din cauza celorlalte urgențe impuse de situația actuală. Flexibilitatea oferită de propunerea privind Acțiunea de Coeziune pentru Refugiați în Europa (CARE) oferă un avantaj important, dar perioada de implementare limitează categoriile potențiale de proiecte. Extinderea conflictului din Ucraina și creșterea numărului de refugiați impun planuri și investiții pe termen lung, care necesită cel puțin un an suplimentar pentru operaționalizarea lor completă în toate programele UE.
  • Situația actuală și efectele acesteia asupra prețurilor la energie, prețurilor la materialele de construcție, perioadelor de livrare și furnizare, au generat întârzieri semnificative în implementarea proiectelor finanțate prin perioada de programare financiară 2014-2020. Prin urmare, este necesar să se evalueze, de la caz la caz, posibilitatea de a prelungi perioada de implementare a acestora.

Europarlamentarul român Victor Negrescu mai arată, în scrisoarea trimisă liderilor europeni, faptul că în absența unor resurse financiare noi, în contextul declarațiilor făcute de mai mulți oficiali europeni și a flexibilizării regulilor europene privind programele europene, devine, astfel, necesară și posibilă această extindere cu un an suplimentar pentru implementarea proiectelor și cheltuirea fondurilor europene din perioada 2014-2020.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie ușoară
5.6 ° C
6.2 °
5 °
87 %
2.1kmh
0 %
vin
7 °
sâm
6 °
Dum
7 °
lun
7 °
mar
7 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii