O explozie puternică a avut loc, vineri, la Rafinăria Petromidia din Năvodari. Un bărbat a murit, iar alte cinci persoane au fost rănite. Una dintre acestea are arsuri pe 45% din corp.
Autoritățile au activat planul roșu de intervenție.
La fața locului, intervenția de stingere a incendiului este în desfășurare.
Locuitorii din zonă au primit mesaj RO-Alert să rămână în locuințe și să nu deschidă geamurile.
Procurorii au deschis un dosar pentru ucidere din culpă.