Relațiile cu Rusia revin în atenția liderilor europeni care se întâlnesc la Bruxelles, pentru a doua oară în această lună. La reuniunea de două zile a șefilor de stat și de guvern ai Uniunii Europene va fi discutată o nouă strategie de gestionare a situaţiei generate de deteriorarea relaţiilor cu Rusia. Președintele Klaus Iohannis participă la summit.
Cât de importantă este o nouă întâlnire pe tema Rusiei? Vorbim de o reconfigurare geopolitică?
Iulian Fota, directorul Institutului Diplomatic Român, a comentat acest subiect în Jurnalul orei 12:00, prezentat de Iulia Bălușă:
„Nu vorbim de o reconfigurare geopolitică. Nu este nimic nou aici, cel puțin din punct de vedere geopolitic, strategic. Relațiile Rusiei cu Occidentul sunt în continuare proaste și, chiar dacă ele au început să se amelioreze ușor, ușor, pe componenta ruso-americană, rămâne în continuare să vedem cum va evolua acest dialog: dacă va căpăta substanță și dacă într-adevăr în termeni reali, în termeni mediu și lung, vom putea asista la o ameliorare a tensiunilor dintre Rusia și Occident, în special dintre Rusia și Statele Unite.
Pe de altă parte, Rusia este, totuși, o țară europeană. Este mai aproape de țările europene și înțeleg această dorință a Uniunii Europene de a avea și ea un dialog la nivel înalt cu președintele Putin.
Sunt doar două aspecte aici, pe care trebuie să le avem în vedere: dacă dialogul ăsta europeano-rus este corelat și coordonat cu cel americano-rus. Dacă nu e așa, lucrurile devin serioase, chiar îngrijorătoare. Și doi, ar fi foarte interesant de văzut ce sperăm să obținem din acest dialog europeano-rus, mai ales după ultima experiență nefericită pe care am avut-o atunci când înaltul reprezentant pentru politică externă a vizitat Moscova și știm foarte bine cum a fost tratat de către Kremlin”.
Despre Nord Stream 2
„Nord Stream 2 va deveni o realitate energetică și rămâne să vedem ce semnificație geopolitică va avea, pentru că există o serie întreagă de temeri legate de acest proiect care nu au fost descărcate. Și sunt o serie întreagă de întrebări care încă nu au răspuns. Teama mare este că, dincolo de gazul care va veni de la ruși, cu acest proiect vor veni o mulțime de influențe rusești. Rămâne să vedem cât este de rezilientă Germania la astfel de influențe și dacă acestea vor influența și restul Uniunii Europene”.
Declarațiile integrale ale lui Iulian Fota pot fi urmărite în clipul video de mai jos: