România face pași importanți să fie acceptată în programul Visa Waiver. Ambasadoarea SUA la București, Kathleen Kavalec, încurajează în continuare cetățenii români să aplice în număr cât mai mare pentru o viză în Statele Unite.
Procentul de acceptare a solicitărilor va fi evaluat la sfârșitul lunii septembrie. Ca să intre în program, România trebuie să aibă o rată de refuz a vizelor de sub trei procente.
Ambasadoarea Kavalec a vorbit într-un interviu la TVR despre momentul în care țara noastră va fi parte a Visa Waver.
„Suntem în ultimul trimestru al campaniei noastre şi acesta este momentul să aplicaţi pentru viză. Nu este deloc o chestiune politică, ci este strict o problemă legată de cifre. Aşa cum ştiţi, cu cât numărătorul creşte, iar numitorul scade cu atât este mai bine, nu? Aş cere oricui are o viză, chiar dacă nu a expirat încă, vă rog reînnoiţi-o şi ajutaţi-ne în această campanie. Am avut privilegiul de a-l întâlni pe Hagi recent, am întâlnit şi alte celebrităţi care au venit să ne ajute să răspândim vestea.”
Dacă anul 2025 este în continuare o țintă reală ca România să intre în programul Visa Waiver, veți afla din interviul acordat de ambasadoarea Statelor Unite, Kathleen Kavalec, jurnalistei Ramona Avramescu , care va fi difuzat integral, luni, 8 iulie, într-o ediție specială a emisiunii Frontul, de la ora 19.00, și în emisiunea Prim-Plan, de la ora 21.00. Interviul va fi disponibil și pe site-ul TVR.