12 ambulanțe pentru nou-născuții în stare critică au ajuns în Capitală

12 ambulanțe pentru nou-născuții în stare critică au ajuns în Capitală

Ministerul Afacerilor Interne a anunțat că în dotarea IGSU au intrat 12 ambulanțe noi care permit transportul în condiții de terapie intensivă a nou-născuților ce se află în condiții critice.

Autospecialele sunt complet echipate și urmează să înlocuiască 9 ambulanțe tip neonatologie. Acestea din urmă vor fi folosite ca și rezervă, la dispoziția structurilor pentru situații de urgență.

Zece dintre aceste autospeciale au fost cumpărate prin intermediul proiectului „Îmbunătățirea capacității de intervenție la urgențe medicale”, care este finanțat prin Programul Operațional Județean.

Celelalte două autospeciale, au fost cumpărate prin intermediul proiectului VIZIUNEA 2020, care este finanțat prin Programul Operațional Infrastructura Mare.

Valoarea totală a celor 12 noi ambulanțe a fost de 2 milioane de euro, o singura autospecială ajungând la 888.757,85 lei, cu TVA.

În anul 2021, au avut loc 1.737 de misiuni de transport a unor nou născuți prematuri sau aflați în stare critică, după cum a declarat Raed Arafat.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ninsoare ușoară
1.3 ° C
1.7 °
-1 °
79 %
3.1kmh
0 %
vin
11 °
sâm
6 °
Dum
7 °
lun
7 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii