Adrian Vigheciu (PSD), consilier general în Consiliul General al Municipiului București, atrage atenția că oameni apropiați de primarul Nicușor Dan dau semnale puternice în direcția renunțării la unele subvenții, ceea ce ar face viața bucureștenilor un infern. Social-democratul arată că există bani pentru toate nevoile Capitalei, din moment ce primăria dă 200.000 de euro pentru un studiu de fezabilitate pe tema ciorilor din Cișmigiu.
Mă gândesc că bani mai sunt, din moment ce vreo 200.000 de euro se duc doar pe un studiul de fezabilitate privitor la „vecinii noștri cu aripi” din Cișmigiu (vezi document în comentarii). Acum, că banii aceia ar fi putut rezolva în mare parte jegul, duhoarea, gunoiul, toaletele publice și băncile antice din parcul-simbol al Bucureștiului, este adevărat. Dar, până la urmă, de ce să punem astfel problema și să cadă rău în ochii lumii cel responsabil? Nu mai bine dăm vina pe subvențiile acordate populației și închidem ochii la dezastrul administrativ de pe străzi? Așa nu deranjăm pe cine nu trebuie și, cine știe, poate găsim până la urmă un alt țap ispășitor, unul care să mulțumească pe toată lumea.
Și, până la urmă, ce să înțelegem de aici? Că ne pregătim să tăiem subvențiile și să aruncăm 2 milioane de persoane în infern? Că, indiferent de cât de incompetenți și de vinovați ar fi cei din fruntea Primăriei, tot „ceilalți” sunt de vină? Că nu contează cât de tare țipăm de jumătate de an referitor la problema subvențiilor, că de auzit se va auzi tot ceea ce „trebuie”? Întrebările sunt retorice, evident. Mesajul a fost transmis”, scie Adrian Vigheciu pe Facebook.