Un proiect de hotărâre adoptat în şedinţa de miercuri a Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB), care a trecut cu 33 de voturi „pentru”, 18 „împotrivă” şi 2 abţineri, prevede ca avizarea teraselor din Centrul Istoric al Capitalei va fi interzisă în dreptul clădirilor cu faţade degradate, pentru care proprietarii nu au asigurat lucrări de reparaţii curente şi de consolidare, potrivit hotnews.ro.
Constatarea şi aplicarea sancţiunilor se va face de către reprezentanţii Direcţiei Generale de Poliţie Locală şi Control a Municipiului Bucureşti, care va informa în acelaşi timp şi structura avizatoare din cadrul PMB.
O altă prevedere nouă stipulează că este permisă amplasarea de mobilier de terase, umbrele, pergole uşoare, fără elemente de fundare care să deterioreze carosabilul, precum şi amplasarea de jardiniere mobile, cu plante ornamentale verzi, fără a obtura accesul în zonă.
Totodată, pe perioada evenimentelor sportive este permisă amplasarea de ecrane tv în perimetrul teraselor, în scopul urmăririi evenimentelor sportive în cauză. Pe parcursul transmisiunilor sportive, se va avea grijă ca nivelul de zgomot să nu perturbe vecinătăţile imediate.