Orașele sunt responsabile pentru mai bine de 70% dintre emisiile globale care amenință întreagă planetă. O confirmă cel mai recent raport IPCC în care se accentuează că numeroase comunități urbane din zona Marii Negre și din zona Orientului Mijlociu se confruntă cu unele dintre cele mai serioase efecte din cauza schimbărilor climatice.
Bucureștiul este una dintre cele mai poluate capitale europene, iar efectele se văd nu doar în măsurătorile în privința calității aerului, ci și în problemele de sănătate.
Andrei Covatariu: „Orașele reprezintă astăzi 72% din emisiile globale de monoxid carbon și alte gaze asociate. Acestea sunt accentuate de rata de urbanizare în creștere, care diferă de la geografie la geografie, dar Europa e într-o zonă ușor mai protejată, pentru că grija pentru mediu a început mai devreme aici”.
Andrei Covatariu: „E adevărat, România e la o coadă a clasamentului în ceea ce privește calitatea aerului. Bucureștiul e a cincea cea mai poluată capitală din UE, după Varșovia, Zagreb, Atena și Sofia.
Există o nevoie foarte mare de încălzire în rândul populației urbane, iar problema nu e doar în București, ci și în alte orașe cu CET-urile care nu sunt utilizate la o rată atât de mare ca acum 20-25 de nai. Sunt centrale pe gaz, eficiente dintr-un punct de vedere, dar care generează o poluare foarte mare. Vorbim și de arderi ilegale, ușor tipice estului Europei, din proximitatea urbanului și urbanului mare. Asta influențează extrem de mult calitatea aerului.”
Andrei Covatariu: „De asemenea, și factorul care nu ajută e proporția foarte mică de zone verzi. Bucureștiul ca reper este la 7 metri de zonă verde publică pe cap de locuitor versus media europeană care este de 18mp. Vorbim despre factori care ar putea să ajute calitatea aerului și n-o fac, pentru că situația e așa cum e.
Zona de planificare urbană e foarte importantă pentru anii ce vin. Putem planifica, mă refer la infrastructură, mult în avans pentru zonele ce vor fi dezvoltate în jurul Bucureștiului, dar vine cu cost de timp, electoral. E complicat să dezvolți o infrastrucutră și să convingem de una viitoare, când avem probleme în București.
Zona de trafic e o problemă, dar e greu de aplicat măsuri ca în vest, de penalizare sau taxare mare a unor tipuri de motoare, pentru că populația încă are putere de cumpărare relativ redusă cu vestul Europei, din nou, poate să genereze o problemă politică”.
Sursa: digi24.ro