Bugetul Sectorului 1 pe 2023 nu a intrat vineri, din nou, în dezbaterea Consiliului local, reunit în şedinţă, reprezentanţi ai PNL şi PSD reclamând absenţa primarului Clotilde Armand.
Aceasta este a zecea oară când proiectul de buget s-a aflat pe agenda şedinţei Consiliului local şi nu intră în dezbatere.
„Suntem convocaţi pentru proiectul de buget, dar nu am avut nici în cadrul comisiilor şi nici în sală prezenţi nici directorii şi nici primarul Sectorului 1, care şi-ar putea susţine proiectul de buget propus”, a declarat viceprimarul PNL Ramona Porumb.
La rândul său, consilierul local PSD Daniela Popa a semnalat că scaunul edilului Sectorului 1 este gol de aproape un an. „Nu am înţeles până acum care este urgenţa la aceste şedinţe convocate de îndată, mai ales în condiţiile în care ştim cu toţii foarte clar că se foloseşte bugetul unu pe doisprezece şi s-au încasat sume foarte mari de la Direcţia de Taxe şi Impozite. Este un abuz (…) din partea actualului primar în funcţie. (…) Acest scaun este gol de aproape un an”, a afirmat Popa.