Bucureștenii vor plăti un tarif unic de 5 lei / oră, de luni până vineri, în intervalul orar 08:00 – 20:00, pentru utilizarea parcajelor şi locurile de parcare ce aparţin domeniului public sau privat al municipalităţii.
Viceprimarul Stelian Bujduveanu a explicat de ce a renunțat municipalitatea la tarifele diferenţiate în funcţie de zonă, arătând că în zonele 0 şi 2 există un număr foarte mic de locuri, potrivit B1 TV
„Am ajuns la un tarif accesibil pentru populaţieîn zona centrală şi în zona de nord a Capitalei, un tarif predictibil de 5 lei/oră, de 30 de lei pe zi. Şi, cel mai important, cred că am rezolvat problema care a fost ridicată foarte mult în spaţiul public, ce facem cu acei riverani care nu au apucat să ia un loc de parcare de la Primăriile de sector. Pentru ei am gândit un tarif accesibil de 50 de lei pe lună, care să însumeze 500 de lei/an, cu discount, să fie asemănător cu tariful pe care l-am votat, noi, Consiliul General, pentru riveranii cu locurile de parcare primite de la sector”, a explicat el.
Conform viceprimarului, hotărârea prevede şi o „perioadă de graţie” de 15 minute, în care, după expirarea primei ore de parcare, să se poată face o nouă plată.
Pentru autocare şi pentru autovehicule care deservesc industria cinematografică este prevăzut un tarif unic de 20 lei/oră de luni până duminică.
Prin semnarea unui contract cu un operator de serviciu public de gestionare a parcărilor, proprietarul unei stații de încărcare electrică poate încasa o taxă de parcare de 500 de lei pe lună. Această taxă este necesară pentru a parca mașinile electrice la fața locului și este separată de orice taxe de parcare pe care proprietarul/operatorul le poate percepe.
Parcometrele pot fi folosite pentru a plăti taxele de parcare, la fel ca și biletele preplătite, sistemele de autoîncărcare și mesajele SMS care direcționează utilizatorii cum să plătească. Alternativ, oamenii pot folosi anumite aplicații sau platforme online pentru a plăti, conform g4media.ro.
Parcarea este gratuită de sărbătorile legale și în afara orarului 08:00 – 20:00.
Achitarea acestei taxe permite utilizarea unui loc de parcare, fără a îl rezerva sau nominaliza în prealabil. În cazul persoanelor fizice, persoanelor juridice şi al instituţiilor publice, abonamentele sunt valabile de luni până duminică, între orele 08,00 – 20,00, în toată zona unică de tarifare. Plata abonamentului permite utilizarea unui loc de parcare, fără rezervarea sau nominalizarea acestuia.
În ceea ce privește nerespectarea obligației de plată a taxei de parcare, utilizatorul locului de parcare este obligat să plătească o amendă de 200 lei/vehicul/24 de ore către operatorul care gestionează parcarea, din momentul descoperirii încălcării, cu excepția cazului în este dovedit un prejudiciu mai mare. Operatorii de servicii publice pot constata nerespectarea obligației lor de plata taxelor prin întocmirea unui proces-verbal de constatare.
Penalitatea este nefracţionabilă şi se stabileşte în sarcina persoanei care utilizează în mod neregulamentar parcajul. În cazul în care aceasta nu va putea fi identificată în mod direct de către operator sau cu sprijinul Poliţiei Naţionale, Poliţiei Locale sau Jandarmeriei, penalitatea de 200 de lei se stabileşte în sarcina proprietarului autovehiculului parcat neregulamentar.
Până la plata penalităţii de 200 de lei, operatorul serviciului public va putea aplica dispozitive tehnice prin care să fie împiedicată circulaţia autovehiculelor parcate neregulamentar – sisteme de blocare a roţilor, de obturare a vederii prin parbrize. Acestea vor fi înlăturate în cel mai scurt timp tehnic posibil, după achitarea integrală a penalităţii.
Penalitatea de 200 de lei se va plăti şi în cazurile în care utilizatorul, notificat în prealabil, refuză eliberarea locului de parcare pentru a se permite amenajarea/întreţinerea/dotarea/exploatarea acestuia de către operatorul serviciului public de administrare a parcajelor.