Cazul de la Chiajna: Fetița în vârstă de 5 ani, sechestrată de tatăl său, a fost eliberată

Cazul de la Chiajna: Fetița în vârstă de 5 ani, sechestrată de tatăl său, a fost eliberată

Reprezentanții Poliției au oferit primele detalii despre cazul de la Chiajna, acolo unde o fetiță în vârstă de 5 ani a fost sechestrată de tatăl său circa 28 de ore, dar în cele din urmă a fost eliberată, într-o operațiune care nu s-a soldat cu nicio victimă.

„Toată durata negocierii a fost pe un palier de calmitate”, a declarat chestor de poliție Alexandru Scurtu, șeful Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale.

„Doresc să încep prin a preciza faptul că scopul operațiunii Poliției Române, desfășurate aici, în Chiajna, a fost atins, respectiv minora nu a suferit vătămări corporale și nicio altă persoană, nici bărbatul și nici din forțele care au intervenit la fața locului nu au suferit vătămări corporale.

Bărbatul care și-a sechestrat fetița „a ieșit de bunăvoie din casă” în cele din urmă, spun polițiștii.

„A fost un moment, la 4, azi dimineață, când probabil că sub imperiul oboselii a dat o notă ușor de agresivitate comportamentului, dar și-a revenit imediat, prin intervenția negociatorilor. O notă de agresivitate în sensul verbal, pentru că toată durata negocierii a fost pe un palier de calmitate, raționalul domina, drept pentru care nu aveam de ce să ne facem griji din perspectiva vieții fetei. Tatăl a ieșit de bunăvoie din casă”, a afirmat și chestorul de poliție Alexandru Scurtu, șeful SIAS, potrivit B1 TV.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie de intensitate mică
4 ° C
4.1 °
3.9 °
87 %
5.1kmh
20 %
vin
10 °
sâm
6 °
Dum
6 °
lun
6 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii