Consilierii PNL ai sectorului 1 au transmis că nu vor susţine niciun proiect propus de Clotilde Armand

Consilierii PNL ai sectorului 1 au transmis că nu vor susţine niciun proiect propus de Clotilde Armand

O şedinţă a Consiliului Local a fost convocată de primarul sectorului 1, Clotilde Armand, ședință ce a anunțat că pe ordinea de zi sunt prevăzute mai multe proiecte, care „vizează domenii esenţiale”. Consilierii PNL ai sectorului au transmis că nu vor susţine niciun proiect propus de primarul de sector şi că o „somează” să publice „urgent” raportul integral al Curţii de Conturi pentru a-şi asuma „abaterile flagrante de la lege”.

„Mai multe proiecte importante pentru comunitatea locală vor fi dezbătute în şedinţa de astăzi de Consiliul Local al Sectorului 1”, a anunţat primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, argumentând că, „pe ordinea de zi sunt incluse proiecte care vizează mai multe domenii esenţiale: investiţii în infrastructură şi mediu, digitalizarea administraţiei, atragerea de fonduri europene”, care au fost  „incluse din nou pe ordinea de zi după ce au fost respinse de mai multe ori de consilierii locali ai alianţei PNL şi PSD”.

Primarul a explicat că este vorba despre „preluarea în administrare a bulevardelor Ion Mihalache şi Calea Griviţei, pe care doreşte să le modernizeze la standarde europene, despre amenajarea spaţiului verde din jurul Ateneului Român. „Avem toate resursele necesare pentru a înfrumuseţa şi întreţine această zonă emblematică a Capitalei. Acest proiect a fost repins de cinci ori”, a mai completat Clotilde arătând că va veni din nou cu un proiect din fonduri europene care vizează digitalizarea administraţiei locale.

În replică, ministrul Sebastian Burduja, şeful fialialei de sector a transmis, potrivit news.ro, că o somează pe Armand „să publice urgent raportul complet al Curţii de Conturi, pe care îl ţine ascuns, şi să îşi asume public abaterile flagrante de la lege, care caracterizează primii doi ani din mandatul său”, explicând că organizaţia se dezice „complet de acţiunile abuzive şi ilegale ale primarului” şi cerând ca „instituţiilor abilitate să cerceteze faptele grave ale primarului”.

„Cu o atitudine pe care orice dictator veritabil ar fi invidios, Armand continuă să ignore concluziile şi măsurile tuturor instituţiilor, alegând să facă doar circ. Una arhaică, de primar-jupân, pe modelul pumnului în gură, pe care niciun român nu o merită”, mai transmite Burduja, arătând că filiala pe care o conduce solicită: „1. Publicarea imediată a raportului integral al Curţii de Conturi. 2. Un plan de măsuri cu termene asumate, pentru intrarea în legalitate a acţiunilor primarului, inclusiv identificarea vinovaţilor şi sancţionarea lor. 3. Deblocarea tuturor proiectelor PNL ţinute în sertarul primarului (lista cu proiectele şi zilele de întârziere este anexată). 4. Punerea în practică a tuturor proiectelor PNL votate în Consiliul Local (lista cu aceste proiecte şi cu zilele scurse de când au fost votate este anexată)”.

Ulterior primarul sectorului, Cltilde Armand, a scris pe Facebook că „PNL Sector 1 a anunţat prin ministrul Cercetării şi al Digitalizării că se abţine de la toate voturile din şedinţa de Consiliul Local mai puţin de la cele care privesc bani mai mulţi pentru societatea Romprest”.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie ușoară
4 ° C
4.1 °
4 °
75 %
4.6kmh
0 %
vin
10 °
sâm
6 °
Dum
6 °
lun
6 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii