„Pas cu pas, lista promisiunilor electorale ale lui Nicușor Dan se subțiază, iar rezultatele nu se văd. Minciunile ies la suprafață, iar bucureștenii văd că au fost duși de nas”, spune senatoarea PSD, Gabriela Firea, pe pagina sa de Facebook.
Nici o companie nu s-a înscris să realizeze studiul de fezabilitate pentru proiectul de suflet al primarului general, iar licitația a fost anulată chiar de Primăria Capitalei! Au trecut aproape trei luni de când procedura a fost oprită și nu a fost reluată.
Nimeni nu a avut curajul să se înscrie în această licitație și să realizeze studiul de fezabilitate. Nici măcar firmele de casă sau apropiate grupului de interese care-l susține pe Nicușor Dan nu au vrut să ia bănuții, așa cum au făcut-o în alte licitații organizate în ultimii trei ani de Primăria Bucureștiului.
Nicușor Dan promitea în campania mincinoasă din 2020 că pentru trenul metropolitan are nevoie un singur mandat pentru a se ajunge „de la prima hârtie până la prima călătorie”. Ne-am convins!
Nu vreau să creadă cineva că sunt împotriva unui proiect care poate reduce timpul petrecut în trafic. Din contra, susțin orice proiect de mobilitate urbană, dar nu pot crede poze și minciuni. Un tren urban este excelent în teorie, dar în București nu putea fi pus în practică proiectul așa cum l-a „desenat” Nicușor Dan și echipa sa. Motivul este unul simplu: o mare parte dintre șine nu mai există sau traseele propuse trec pe sub blocuri, case și chiar mall-uri.
Pas cu pas, lista promisiunilor electorale ale lui Nicușor Dan se subțiază, iar rezultatele nu se văd. Minciunile ies la suprafață, iar bucureștenii văd că au fost duși de nas”, conchide Gabriela Firea.