Două avarii majore la rețeaua de termoficare au lăsat, începând de marți, au lăsat sute de mii de oameni fără apă caldă și căldură. Bucureștenii din sectoarele 2, 3 și 5 sunt afectați de această avarie.
Cele două avarii s-au produs pe magistrala care pleacă de la CET Sud și alimentează sectoarele 2 și 3, dar pe magistrala care merge din CET Grozăvești către sectorul 5.
Potrivit directorului companiei Termoenergetica, citat de HotNews, problema este în curs de rezolvare. „În cursul zilei de ieri două avarii majoare au avut loc. Una pe aria magistralei CET Sud și una la magistrala din aria CET-ului Grozăvești. Avaria de la magistrala de la CET SUD afectează Sectoarele 2 și 3, cea de la Grozăvești afectează Sectorul 5. Sunt multe blocuri care au parametri insuficienți. Noaptea trecută undeva la 30% din sistem, deci sute de mii de oameni”, a declarat Crețu.
Potrivit datelor de pe pagina Termoenergetica sunt probleme în cartierele: Aviației, 1 Mai, Spitalul Elias, zona Nicolae Racotă, Turda, Clucerului, Ștefan cel Mare, Pantelimon, Iancului, Muncii, Mihai Bravu, Colentina, Tei, Foișor, Vitan, Cățelu, Pallady, Calea Călărași, Titan, Tineretului, Panduri, Drumul Sării, Calea 13 Septembrie, Alexandria, Mărgeanului.