La circa trei zile de la incidentul din Primăria Municipiului București, Nicușor Dan este de negăsit. Primarul General nu a avut nicio reacție oficială legată de copilul grav rănit în holul principal.
În prima zi, primăria a transmis un comunicat prin care menționa că acele coloane erau amplasate din 2016, însă municipalitate a omis un detaliu important. Până în luna mai a anului trecut, holul principal avea rol de spațiu expozițional.
Pe acea ușă a holului intrau doar primarul și delegațiile oficiale. Accesul publicului a fost realizat la dispoziția lui Nicușor Dan. În tot acest timp, medicii se tem pentru starea de sănătate a minorului.
Reprezentanții primăriei au transmis că respectiva coloană a fost amplasată în 2016, când a fost renovată clădirea. În replică, ministrul Familiei, Gabriela Firea, a anunțat că era acolo din 2010. Opera de artă poartă semnătura sculptorului Florin Codre și se numește „Simfonia roz”.
Fostul primar al Capitalei spune că recomandarea ISU este ca cetățenii să utilizeze pentru acces cele două intrări laterale din clădire, nu cea principală.
Poliția face anchetă, iar acuzațiile sunt de vătămare corporală, potrivit antena3.ro.