Faţada principală a Palatului Parlamentului va fi iluminată în culorile drapelului Ucrainei, sâmbătă, începând cu ora 19.30, cu prilejul împlinirii a doi ani de la declanşarea agresiunii ilegale, ilegitime şi neprovocate a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, în semn de solidaritate cu poporul ucrainean.
Totodată, va fi arborat pe intrarea principală a clădirii şi drapelul Ucrainei. În plus, luni va fi ţinut un minut de reculegere în plenul Camerei Deputaţilor pentru cetăţenii ucraineni care şi-au pierdut viaţa în acest război nejustificat.
De asemenea, drapelul Ucrainei va fi arborat, în aceeaşi zi, la intrarea principală a Palatului Parlamentului.
Pe 24 februarie 2022, Rusia a decis să atace Ucraina.