Pasajul Unirii, închis până la toamnă. Daniel Băluţă: „E urgenţa zero pe care o avem”

Pasajul Unirii, închis până la toamnă. Daniel Băluţă: „E urgenţa zero pe care o avem”

Primarul sectorului 4, Daniel Băluță, a anunţat că în perioada 20 iunie -1 septembrie urmează să aibă loc lucrări de consolidare la Pasajul de la Unirii.

Este într-o stare avansată de degradare şi are nevoie de lucrări urgente de consolidare. În urmă cu două săptămâni, a fost închis pentru ca experţii să verifice starea lui.

Pasajul Unirii este încadrat în gradul de risc 4 din 5, ceea ce înseamnă „nesatisfăcător” şi acest lucru înseamnă că el reprezintă un real pericol pentru bucureşteni.

De aceea, Primăria sectorului 4 va începe investiţii acolo, iar ele vor fi finalizate până la începerea şcolii, în toamnă.

„Vor fi două categorii de lucrări. Cea mai importantă va demara în 12-18 luni, la planşeul Unirii, adică la podul care trece peste albia râului Dâmboviţa, pentru că acolo sunt probleme deosebite în ce priveşte stâlpii de susţinere şi grinzile de beton care le unesc.

Aşadar, urgenţa 0 pe care o avem este de a rezolva aceasta problemă care trenează de foarte mult timp.

Apoi, lucrări la pasajul rutier, cel pe care mai mult de 60.000 de bucureşteni îl folosesc zilnic. El va fi reabilitat din 20 iunie, iar lucrările se vor finaliza pe 1 septembrie cel mai târziu.

În plus, acest pasaj va avea, în premieră, un sistem de ventilaţie (…).

Astăzi nu există un pericol vital pentru oamenii din acea zonă, pentru participanţii la trafic sau pietoni”, a declarat, joi, primarul sectorului 4, Daniel Băluţă.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie moderată
3.7 ° C
4 °
2.8 °
64 %
2.6kmh
0 %
lun
7 °
mar
7 °
mie
5 °
joi
9 °
vin
5 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii