Constructorii încep, miercuri, lucrările de montare a noilor sisteme suplimentare de semnalizare și avertizare în privința regimului de înălțime maxim admis de 3,5 metri, pentru circulația vehiculelor prin Pasajul Unirii.
În perioada lucrărilor, traficul autovehiculelor la intrarea și în interiorul pasajulului va fi restricționat parțial, pe una dintre cele două benzi de circulație, în ambele sensuri de mers.
„Proiectate de către specialiști ai Universității Tehnice de Construcții București și ai Brigăzii de Poliție Rutieră, cu zeci de ani de experiență în domeniul semnalizării și avertizării rutiere și avizate de către Comisia Tehnică de Circulație din cadrul Primăriei Municipiului București, sistemele suplimentare ce vor fi instalate vor fi următoarele:
– noi porți de presemnalizare a înălțimii maxime admise, corelate cu senzori electronici de măsurare a înălțimii, camere video și cu panouri informative de tip LED
– noi porți de gabarit, corelate cu noua semnalistică de la sol (înființare de noi scuaruri, benzi de circulație cu sisteme rezonatoare și benzi de circulație speciale pentru scoaterea vehiculelor agabaritice din zona dedicată intrării în pasaj)”, informează Birou Presă al Sectorului 4 al Municipiului București.
Concret, în ceea ce privește sistemele ce vor fi implementate la intrarea în Pasajul Unirii de pe bulevardul Dimitrie Cantemir, prima poartă de presemnalizare va fi montată chiar în apropierea intersecției cu bulevardul Mărășești, la aproximativ 160 de metri în fața porții de gabarit. Această construcție va fi reprezentată de un cadru metalic de forma literei L întoarsă, va purta semne de limitare a înălțimii maxime admise, precum și lanțuri atârnate până la 3,5 metri deasupra carosabilului, cu rol de avertizare sonoră de depășire a gabaritului.
Ca noutate, aceasta va avea în componență camere video și senzori electronici de înregistrare a depășirii de gabarit, care vor transmite informația către cea de-a doua poartă de presemnalizare, ce va fi montată la aproximativ 130 de metri înaintea porții de gabarit. Poarta va avea, pe lângă semnele de limitare a înălțimii, panouri electronice de informare, pe care va fi afișat numărul de înmatriculare al vehiculului cu înălțimea mai mare de 3,5 metri, precum și traseul de urmat de către acesta pentru a ieși de pe benzile de intrare în pasaj.
Porți de gabarit la intrarea în pasaj
După primele două porți mai sus-menționate, va fi montată încă una, cu același rol de atenționare în privința limitării de înălțime, dotată cu lanțuri, camere video și senzori, care vor transmite informații referitoare la depășirea înălțimii maxime admise către noua poartă de gabarit, ce va fi montată înainte de intrarea în tunelul rutier.
Construită din metal, cu rolul fundamental de a opri orice vehicul cu o înălțime mai are de 3,5 metri, aceasta va avea, pe lângă indicatoarele clasice cu inscripția limitei de înălțime, panouri de afișaj electronic și semafoare inteligente, care, în baza informațiilor transmise de senzorii porților de presemnalizare, vor afișa culoarea roșie timp de 10 secunde, la detectarea unei depășiri de gabarit. În acest interval, șoferul vehiculului agabaritic va fi avertizat vizual prin intermediul panourilor de tip led să nu-și continue drumul și să utilizeze banda dedicată ieșirii din zona aferentă intrării în pasaj.
„Dacă șoferul nu se conformează, vehiculul se va opri propriu zis în poarta de gabarit!”, adaugă sursa citată.
Cât privește sensul de intrare în Pasajul Unirii dinspre Piața Universității către bulevardul Dimitrie Cantemir, pe lângă poarta de gabarit, vor fi montate două porți de presemnalizare a înălțimii maxime admise, similare celor deja descrise.
Sistemul electronic de panouri de avertizare și semafoare ce va fi montat la cele două intrări în pasaj, va putea fi folosit și în cazul unor eventuale situații de urgență apărute în interiorul tunelului rutier (incendii, inundații, accidente etc).