Politiştii din Capitală au pus în aplicare patru mandate de percheziţie domiciliară, în judeţul Dâmboviţa, într-un dosar în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, după ce mai multe persoane necunoscute ar fi pătruns într-un apartament din Sectorul 6 şi au sustras un seif care conţine circa 500.000 euro.
„În urma percheziţiilor au fost identificate 2 persoane bănuite de săvârşirea faptei, urmând ca acestea să fie conduse la audieri în vederea dispunerii măsurilor legale. Cercetările sunt continuate, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat. Acţiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române”, mai arată comunicatul de presă al Poliţiei Capitalei.