Începând din data de 18 septembrie, Piața Berceni-Olteniței revine în patrimoniul Sectorului 4, după aproape 25 de ani.
Fiind administrat în sistem privat în această perioadă, în baza unui contract de asociere în participațiune ce expiră în data de 17 septembrie 2024, complexul agroalimentar nu a beneficiat de întreținerea adecvată, așa că, după ce va fi preluat de către Sectorul 4, vor fi demarate lucrările de modernizare și de punere în siguranță necesare pentru exploatarea conformă a acestui spațiu.
Cât timp se vor derula lucrările, producătorii și comercianții de produse agroalimentare pot să-și reloce activitatea economică într-una dintre celelalte piețe ale Sectorului 4 – Piața Sudului, Piața Norilor sau Piața Progresul, acolo unde există suficiente tarabe ce pot fi închiriate, zilnic, folosind o procedură transparentă și extrem de simplă.
Cât privește spațiile pentru carmangerii și alte asemenea tipuri de activități economice, acestea vor putea fi accesate după parcurgerea procedurilor de licitație publică, toate informațiile în acest sens fiind dispobibile pe site-ul www.ps4.ro, la secțiunea „Anunțuri”.
La momentul trasmiterii prezentului comunicat, sunt disponibile spre închiriere 16 astfel de spații, după cum urmează: 8 la Piața Norilor, 5 la Piața Sudului, 2 la Piața Progresul și unul la Piața Covasna.