Plan amplu de construire a unor grădinițe modulare, în Sectorul 4

Plan amplu de construire a unor grădinițe modulare, în Sectorul 4

„Peste 7.000 de copii nu au prins loc la grădinițele și creșele de stat din București, anul trecut! Toate aceste familii au fost obligate să găsească soluții, unele dintre ele mult prea costisitoare. În Sectorul 4, colegul meu Daniel Băluță, a început un plan amplu de construire a unor grădinițe modulare, din materiale ușoare, care pot fi ridicate rapid pe spații existente deja”, transmite senatorul PSD Gabriela Firea, pe pagina sa de Facebook.  
„Am vizitat, împreună cu premierul Marcel Ciolacu, Grădinița Școlii 194. Este un model care poate fi aplicat cu ușurință în multe zone ale Capitalei și în celelalte sectoare unde există atât de mare nevoie de aceste instituții de educație timpurie. O grădiniță cu 200 de locuri, de peste 2.000 mp, construită de la zero.
De asemenea, Sectorul 4 a făcut deja primii pași pentru reconfigurarea unor clădiri existente, aflate în proprietatea sau în administrarea autorității locale, pentru a le transforma în creșe și grădinițe noi. Vor fi create peste 2.000 de locuri!”, conchide Gabriela Firea.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ninsoare
1.4 ° C
1.7 °
1 °
78 %
2.2kmh
0 %
vin
11 °
sâm
7 °
Dum
6 °
lun
7 °
mar
5 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii