Preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov, Sandra Alexiu: „Am văzut raportările INSP – există raportate cazuri de gripă clinică”

Preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov, Sandra Alexiu: „Am văzut raportările INSP – există raportate cazuri de gripă clinică”

„Am văzut raportările Institutului Naţional de Sănătate Publică – există raportate cazuri de gripă clinică. (…). Deocamdată nu sunt cazuri, însă ne aşteptăm la o explozie de cazuri imediat ce timpul se răceşte, pentru că am urmărit ce s-a întâmplat în Emisfera Sudică”, a declarat Preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov, Sandra Alexiu.

„(…) În momentul în care vrem să ştim cum va arăta sezonul gripal ne uităm pe statisticile publicate de ţările din emisfera sudică. Cele mai uşor de accesat sunt cele din Australia, Brazilia, alte ţări din America de Sud, Noua Zeelandă. Acolo am observat că sezonul gripal s-a instalat foarte repede, mult mai devreme decât de obicei, chiar cu o lună înainte. Au fost afectate foarte mult grupele de vârstă mici – copii. (…) A urmat un sezon greu cu două vârfuri – unul undeva în mai, mai devreme decât se aşteptau de obicei şi unul spre sfârşitul lui iulie şi august. (…) Aşa încât ne aşteptăm şi noi la un sezon greu”, a declarat miercuri medicul pentru Agerpres.

„Deja sunt cazuri în Statele Unite, cazuri grave, cu multe decese, cu internări şi cu insuficienţe respiratorii, cu intubări…. Există şi cazuri combinate de gripă cu COVID, ceea ce este de aşteptat, pentru că sunt persoane care au suferit în ceea ce priveşte impactul imunitar în aceşti doi ani de pauză”, a mai spus medicul.

Reprezentantul Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov a afirmat că până în prezent a reuşit să vaccineze cu vaccin antigripal destul de mulţi dintre pacienţi, având în vedere că serul a sosit mai devreme decât în alţi ani.

„Ceea ce avem pozitiv faţă de alţi ani a fost vaccinul gripal pe care l-am primit. (…) Am reuşit să vaccinăm destul de mulţi dintre pacienţii noştri pentru că am primit un număr consistent de doze, spre deosebire de alţi ani când primeam acest vaccin în decembrie, ianuarie şi nu mai reuşeam să folosim vaccinul, pentru că între timp pacienţii noştri şi-l procurau din farmacii”, a mai arătat medicul.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ninsoare ușoară
1.3 ° C
1.7 °
-1 °
79 %
3.1kmh
0 %
vin
11 °
sâm
6 °
Dum
7 °
lun
7 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii