Primăria Capitalei a gândit că e oportun să asaneze lacul din Grădina Cișmigiu, în plină caniculă, condamnând la moarte numeroase vietăți care populau apa.
Administrația publică locală condusă de Nicușor Dan a secat lacul din Grădina Cișmigiu, așteptând să fie demarate lucrări de consolidare a Podului Mare din acest parc – monument istoric.
Lucrările sunt așteptate de bucureșteni de cel puțin doi ani, dar municipalitatea a găsit oportună demararea acestora chiar acum, când este anunțată caniculă și chiar dacă acest lucru presupune asanarea în premieră a lacului, pe timp de vară.
Reporterii cotidianului național “România liberă” au discutat cu mai mulți bucureșteni care locuiesc în vecinătatea Grădinii Cișmigiu, iar cetățenii s-au declarat uimiți că administrația publică locală a decis să sece lacul pe timp de vară.
Nici locatarii vârstnici nu-și amintesc când a mai fost secat lacul din Grădina Cișmigiu pe timp de vară.
Potrivit unui răspuns al Primăriei Municipiului București, pentru “România liberă”, “golirea lacului a fost efectuată la solicitarea din data de 17.06.2022 a Trustului de Clădiri Metropolitane București SA, executantul lucrărilor, în vederea efectuării unor încercări nedistructive asupra fundului lacului în zona Podului Mare”.
Lucrările de reparații capitale pentru reabilitarea Podului Mare din Cișmigiu vor fi realizate de Trustul de Clădiri Metropolitane, una dintre companiile Primăriei Municipiului Bucureşti. Durata de execuție a lucrărilor este de 9 luni, respectiv o lună proiectarea și 8 luni execuția, potrivit PMB.
Reprezentanții Primăriei Capitalei au mai precizat pentru ”România Liberă” că valoarea contractului pentru elaborarea documentației tehnice și execuția lucrărilor, atribuit în temeiul HCGMB 130/2018, pentru obiectivul de investiții ”Pod parcul Cișmigiu” este de 2.268.849,28 lei, fără TVA.
“Facem precizarea că, potrivit contractului, în cazul în care executantul nu îşi îndeplineşte, din culpa sa, obligatiile şi nu finalizează lucrările la termen, achizitorul are dreptul de a deduce penalităţi. Menţionăm că lacul Cișmigiu este un lac artificial care se umple în fiecare primăvară cu apă pompată din forajele de medie adâncime aflate în parc și se golește toamna prin deschiderea vanei și curgerea liberă a apei în canalizarea municipală. Această acţiune nu presupune obţinerea vreunui aviz din partea altor instituţii”, au mai declarat reprezentanții PMB sursei citate.
PMB mai menționează că: “autorizația de construire pentru reparații capitale la podul mare din Parcul Cișmigiu a fost obținută de către ALPAB, de la Primăria Municipiului București, în baza Documentației Tehnice pentru Autorizația de Construire (DTAC) și a tuturor avizelor solicitate prin Certificatul de Urbanism”.
O organizație nonguvernamentală din Capitală a reușit, recent, să salveze opt șerpi, o salamandră, câțiva tritoni, pești și cinci boboci de rață, ființe care populau Lacul Cișmigiu.
Reprezentanții asociației se declarau nemulțumiți că municipalitatea nu a discutat cu ei înainte de a lua decizia să sece lacul, cu toate că au mai colaborat pentru alte proiecte.
Grădina Cișmigiu se află într-o stare avansată de degradare, în aproximativ doi ani de mandat ai primarului general Nicușor Dan, investițiile fiind foarte mult reduse.
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a închis, în acest an, și locuri de joacă din parc.