Traficul rutier în Bucureşti va fi restricţionat, în weekend, în Capitală ca urmare a unor filmări, dar și pentru a permite desfăşurarea evenimentelor „Străzi Deschise” şi „Simfonia Apelor”, informează Brigada Rutieră.
Sâmbătă, în vederea realizării unor filmări, se va restricționa traficul rutier, după cum urmează:
– Pasajul Basarab, între orele 00.00-03.00, banda I de circulație
– Pasajul Victoria, între orele 03.00-04.30.
Filmările se vor realiza cu restricționarea intermitentă a traficului rutier la intervale de 5 minute.
Sâmbătă și duminică, dar și weekendul următor, între orele 11.00-23.00, Primăria Municipiului București – Centrul de Proiecte Culturale ARCUB va organiza evenimentul cultural-artistic dedicat proiectului “Străzi Deschise – București, Promenadă Urbană” pe Drumul Taberei, segmentul cuprins între Valea Ialomiței și Valea Argeșului.
Pentru buna desfășurare a evenimentului, se va restricționa circulația autovehiculelor pe Drumul Taberei, segmentul cuprins între Valea Ialomiței și Valea Argeșului, ambele sensuri de circulație, în intervalul sâmbătă, ora 22.00 – luni, ora 01.00.
Pe aceste tronsoane se vor desfășura activități dedicate publicului larg și anume mini concerte stradale, spectacole de teatru și dans, ateliere pentru copii, statui vivante, tururi ghidate, studiouri foto, precum și activități comerciale.
Tot sâmbătă și duminică, “Străzi Deschise – București, Promenadă Urbană” se va desfășura și pe Calea Victoriei, segmentul cuprins între Piața Victoriei și Splaiul Independenței, fără afectarea traficului rutier în intersecțiile din capetele segmentului restricționat.
Se va restricționa circulația vehiculelor în intervalul orar 09.00-23.00. Pe aceste tronsoane se vor desfășura activități dedicate publicului larg, și anume mini concerte stradale, spectacole de teatru și dans, ateliere pentru copii, statui vivante, studiouri foto.
Pe durata restricțiilor instituite se va permite traversul pe Calea Victoriei, la intersecțiile cu Str. Sevastopol, Str. Gheorghe Manu, Bd. Dacia, Str. Ion Câmpineanu, Bd. Regina Elisabeta, Str. Știrbei Vodă. Totodată, se va permite circulația pe Calea Victoriei, pe tronsonul cuprins între Str. Știrbei Vodă și Str. Dem. I. Dobrescu.
Perimetrele restricționate vor fi împrejmuite corespunzător, astfel încât în zonele de travers auto pietonii să fie direcționați către trotuare, respectiv treceri pentru pietoni.
Se va permite accesul riveranilor către domiciliu, precum și către unitățile economice din zonă, conform indicatoarelor montate temporar pe durata restricțiilor, pe următoarele străzi:
– Str. Frumoasă, între Str. Sevastopol și Calea Victoriei
– Str. Gina Patrichi, între Bd. Lascăr Catargiu și Calea Victoriei
– Calea Griviței, între Str. C-tin Budișteanu și Calea Victoriei, cu mențiunea că accesul auto al riveranilor va fi redirecționat către aleea din fața Palatului Știrbei, apoi către Str. Banului.
Rute alternative:
– Piața Victoriei – Bd. Lascăr Catargiu – Piața Romană – Bd. Magheru – Bd. Nicolae Bălcescu – Piața Universității – Bd. I.C. Brătianu – Piața Unirii – Splaiul Independenței
– Piața Victoriei – Str. Buzești – Str. Berzei.
De asemenea, în perioada 19 mai – 1 octombrie a.c., în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, are loc evenimentul cultural “Simfonia Apei” în Piața Unirii – zona fântâni, după cum urmează:
– între orele 20.30 – 22.30 în lunile mai și august
– între orele 21.00 – 23.00 în lunile iunie și iulie
– între orele 19.30 – 21.30 în lunile septembrie și octombrie.
Se va restricționa traficul rutier, gradual, în funcție de numărul de persoane, pe Bd. Unirii, segmentul cuprins între Bd. Dimitrie Cantemir și Splaiul Independenței (zona fântâni).
Rute ocolitoare:
– Spl. Independenței – Piața Unirii – Bd. Corneliu Coposu
– Bd. Regina Maria – Piața Unirii – Spl. Unirii
– Bd. Dimitrie Cantemir – Pasaj Unirii – Piața Universității.