Alexandru Rafila: „Marți am ajuns la 90.000 de teste COVID efectuate, probabil cel mai mare număr de la începutul pandemiei”

Alexandru Rafila: „Marți am ajuns la 90.000 de teste COVID efectuate, probabil cel mai mare număr de la începutul pandemiei”

Alexandru Rafila (PSD), ministrul Sănătății, a declarat, la începutul ședinței de Guvern de miercuri, că a fost crescută capacitatea de testare pentru depistarea infecției cu coronavirus. Peste 90.000 de teste au fost făcute marți, iar ministrul anticipează că se va ajunge la peste 100.000 de teste pe zi până la finele săptămânii viitoare.

Acum, peste 3.200 de cabinete de medici de familie au semnat contractele cu casele județene de asigurări de sănătate și au început să testeze. Ieri probabil a fost cel mai mare număr de teste de la începutul pandemiei, am ajuns la 90.000 de teste într-o zi.

Estimez că această creștere a testării va continua și vom ajunge, cred, până la finele săptămânii viitoare bine peste 100.000 de teste efectuate și, implicit, va crește numărul de persoane detectate”, a declarat Alexandru Rafila. Discutăm și de o tulpină mult mai transmisibilă, lucru care se vede în toate țările afectate de Omicron. Cifrele din această perioadă sunt incomparabil mai mari decât cele din valurile anterioare, lucru valabil în toate țările.

Al doilea motiv pentru care va crește numărul de persoane detectate pozitiv va fi generat de această strategie de creștere a capacității de testare, așa încât oricine are suspiciune că infectat să se poată testa.

Al doilea element pe care l-am operaționalizat sunt centrele acelea ambulatorii de evaluare a pacienților infectați, la care au acces exclusiv persoanele cu test pozitiv. La nivel național au fost deja semnate contracte cu 123 de centre de către Casele județene de asigurări de sănătate. Mai avem 100 și ceva de centre care trebuie operaționalizate”, a mai declarat ministrul Sănătății.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie ușoară
2 ° C
2 °
1.1 °
75 %
4.6kmh
0 %
vin
11 °
sâm
6 °
Dum
7 °
lun
7 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii