Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila a anunţat, vineri, după o întâlnire cu reprezentanţi ai Societăţii Naţionale de Medicina Familiei, că se conturează o soluţie pentru rezolvarea problemelor medicilor de familie, menţionând că, în principiu, va exista un pachet de testare a pacienţilor suspecţi de COVID-19 în cabinetele medicilor de familie pentru a depista persoanele pozitive, precum şi posibilitatea unui pachet de investigaţii minimale, care să permită un tratament antiviral.
Preşedintele Societăţii Naţionale pentru Medicina Familiei, dr. Dina Mergeani, a spus că aceste teste vor fi făcute de medicii de familie care doresc să se implice în acest demers.
“Am convenit posibilitatea – pentru colegii care pot şi vor – să poată testa pacienţii suspecţi de COVID în cabinetele lor. Va exista un pachet pe care Casa sau ministerul îl va achita pe testare, în aşa fel încât pacienţii să nu fie supuşi unor costuri suplimentare, să-i diagnosticăm cât mai rapid pe pacienţii pozitivi şi să oprim transmiterea pe cât se poate“, a afirmat dr. Mergeani.