Aproape 500 de mii de persoane s-au programat pentru a doua etapă de vaccinare în România

Aproape 500 de mii de persoane s-au programat pentru a doua etapă de vaccinare în România

Peste 490 de mii de persoane s-au programat până acum în cea de-a doua etapă a campaniei de vaccinare pentru imunizarea anti-COVID. Peste 226 de mii de oameni au peste 65 de ani, iar aproape 110 mii dintre aceștia suferă de boli cronice.
Campania de vaccinare împotriva coronavirusului din România a fost umbrită de la debut de dezbateri politice aprinse sau de teorii ale conspirației, fapt ce a crescut scepticismul oamenilor cu privire la efectele benefice ale vaccinului. Lucrurile par să se schimbe, iar autoritățile au flexibilizat programul de înscrieri, precum și accesul la imunizare a persoanelor cu dizabilități.
Astfel, în etapa a doua se pot vaccina și persoanele care au nevoie de dializă, imobilizate sau nedeplasabile.

PESTE 490.000 DE OAMENI S-AU PROGRAMAT LA VACCIN
În perioada 15 ianuarie 2021, ora 15:00 și până joi, 21 ianuarie, ora 10:00, pe platforma informatică de vaccinare s-au programat 491.342 persoane din etapa a II-a de vaccinare:
– 226.428 adulți peste 65 ani;
– 109.269 persoane cu afecțiuni cronice;
– 155.645 angajați din domenii esențiale.

Cele mai multe persoane care se încadrează în această etapă a campaniei de vaccinare s-au programat singuri pe platformă.
Pe locul doi se află angajatorii, apoi medicii și prin apel telefonic, prin call center.

CUM S-AU PROGRAMAT LA VACCIN
Din punct de vedere al modalității de accesare a platformei, programarea persoanelor din etapa II s-a realizat astfel:
• individual direct în platformă – 195.770 de persoane;
• prin intermediul medicilor – 71.124 de persoane;
• telefonic, prin Call Center – 70.425 de persoane;
• prin intermediul angajatorului – 154.023 de persoane din domenii esențiale.

Campania de vaccinare, aflată în etapa a doua, se desfășoară conform graficului, spun autoritățile. Aproape 350 de mii de persoane s-au vaccinat anti-COVID în România. Dintre acestea, aproape 10.000 au primit și rapelul.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
câțiva nori
15.9 ° C
18.8 °
13.1 °
68 %
4kmh
20 %
joi
19 °
vin
22 °
sâm
25 °
Dum
25 °
lun
28 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii