Cum funcționează vaccinul anti-Covid 19

Cum funcționează vaccinul anti-Covid 19

Patru din zece români s-ar imuniza dacă ar înțelege mai bine care este eficiența vaccinului anti-Covid 19. Și asta pentru că oamenii au multe întrebări la care nu au deocamdată un răspuns clar și, din această cauză, au rețineri atunci când vine vorba de vaccinare.
Explicațiile medicilor, dar și studiile de specialitate pot aduce clarificările necesare în perioada campaniei de vaccinare.
5% dintre medicii din spitalele covid, care de 10 luni văd cele mai mari grozăvii generate de pandemie, nu se vor vaccina. Procentul urcă la 30 în rândul doctorilor din restul spitalelor. Iar ultimele sondaje arată că 4 din 10 români s-ar imuniza dacă ar înţelege mai bine ce e cu vaccinul şi cum anume funcţionează.
Cea mai frecentă întrebare de pe buzele oamenilor este legată de modul în care acționează vaccinul. Cu alte cuvinte, ce se întâmplă după vaccinare în corpul nostru. Tehnologia ARN mesager nu a mai fost folosită până acum în acest scop, iar principiul de funcţionare este mai greu de înţeles. Medicii epidemiologi spun că, prin vaccinul ARN mesager, introducem ceva care seamănă cu ARN-ul natural și la acesta apare o reacție din partea sistemului imun, care duce la generarea de anticorpi care ne protejează fata de virus. În alte vaccinuri se folosesc virusuri inactivate, aici însă este folosita o macromoleculă. Specialiștii dau asigurări că nu se introduce nimic străin în organism. Deocamdată, eventuale efecte adverse pe termen lung nu sunt cunoscute, dar specialiştii consideră că nu avem de ce să ne îngrijorăm.

Medicii susțin că nu pot spune că un vaccin generează imunitate pentru 5 ani

O altă nelămurire este leagtă de anticorpi. Mulți oameni se întreabă când se dezvoltă anticorpii? Studiile arată că vom avea anticorpi la 14 zile după prima doză de vaccin administrată şi la 7 zile după cea de-a doua.

Și… cât timp ne protejează vaccinul împotriva virusului? La această întrebare nu există, deocamdată, un răspuns exact. Medicii susțin că nu pot spune că un vaccin generează imunitate pentru 5 ani, atât timp cât acești 5 ani nu au trecut. Specialiștii spun că se va urmări, în timp, dinamica anticorpilor și dacă acești anticorpi vor arăta tendințe de scădere, se vor introduce doze suplimentare.

Deocamdată, imunizarea se face prin două doze. Coordonatorul campaniei de vaccinare spune că nu e indicat să facem două vaccinuri în acelaşi timp. Valeriu Gheorghiță a declarat că dacă ne vaccinăm împotriva virusurilor gripale, trebuie să ne vaccinăm la 28 de zile anti-COVID.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
2.7 ° C
3.3 °
1 °
78 %
1kmh
0 %
joi
4 °
vin
11 °
sâm
7 °
Dum
6 °
lun
7 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii