Noi cazuri de infectare a cadrelor medicale, după vaccinare, în România

Noi cazuri de infectare a cadrelor medicale, după vaccinare, în România

Apar noi cazuri de infectare după vaccinare! Trei angajați ai spitalului de Boli Infecțioase din Timișoara au fost depistați pozitiv după ce au primit serul imuinizant. Managerul crede că cei trei au contractat virusul înainte de vaccinare. El a spus că nu au simptome grave de boală. Bilanțul cadrelor medicale care s-au îmbolnăvit deși s-au vaccinat a ajuns la patru.

Un medic, o asistentă și un angajat din rândul personalului auxiliar de la Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș din Timișoara au fost confirmați cu COVID-19, după ce au primit prima doză de vaccin. Managerul spitalului a spus că cei trei ar fi fost deja infectați, dar nu aveau simptome.

Cristian Oancea, managerul spitalului de boli infecțioase Victor Babeș din Timișoara a declarat căprimul a fost decelat la a doua zi după vaccinare. Avea o ușoară rinoree, adică îi curgea ușor nasul. Ceilalți doi colegi la o diferență de 6-7 zile. Deci nu erau încă în perioada de imunizarea a serului. Se pot întâmpla și se vor întâmpla cazuri în care între cele două vaccinări. Adică între prima vaccinare și rapel, este posibil ca o parte din colegi sau o parte din populație să dezvolte și să fie găsite pozitive. De acest lucru nu strebuie să ne fie teamă. Pur și simplu sunt lucruri care se pot întâmpla.”Managerul spune că starea lor de sănătate este bună acum și că au simptome ușoare. Când se vor putea vaccina din nou însă…este o întrebare nelămurită încă.

Primul caz de infectare cu noul coronavirus, după administrarea serului imunizant, a apărut la nici zece zile de la debutul campaniei de vaccinare. Este vorba despre fostul manager al spitalului de Boli Infecțioase din Iași.

De asemenea Carmen Dorobăț, medic specialist în boli infecțioase de la spitalul din Iasi este de părere că contactul infectat, care nu a avut loc in spital, a fost undeva pe 29-30 decembrie. Era clar ca anticorpii nu puteau sa apara. Ei apar dupa 7-10 zile.

Medicul Carmen Dorobăţ s-a vaccinat pe 27 decembrie, iar, la câteva zile distanță, a fost diagnosticată pozitiv la testul pentru noul coronavirus.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
0.2 ° C
0.6 °
-1 °
83 %
2.7kmh
0 %
vin
12 °
sâm
6 °
Dum
6 °
lun
7 °
mar
4 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii