În Timișoara, de exemplu, funcționează doar două centre de vaccinare pentru această etapă. În județul Galați, autoritățile au amenajat 22 de centre de vaccinare, însă doar cinci dintre ele pot primi pacienți. Situația e și mai gravă în Tulcea. Un singur centru este funcțional în tot județul, însă abia… de mâine își deschide ușile.Motivele sunt…multiple. O explicație ar fi…birocrația. Specialiștii de la DSP spun că, în unele centre, anumite documente necesare au sosit cu întârziere. O altă problemă ar fi lipsa de personal. Cei responsabili cu vaccinarea se plâng că au cerut ajutor de la Ministerul Sănătății, dar nu au primit niciun răspuns.
Și nu-s singurele hibe. La centrul amenajat în incinta spitalului Județean din Bacău, dozele de vaccin nu au ajuns la timp. Ia în Tulcea au fost prea puține doze alocate.
România este însă în partea de sus a clasamentului în ceea ce privește vaccinarea împotriva noului coronavirus. Ultimele statistici arată că, la nivel global, țara noastră este pe locul 18, iar la nivelul Uniunii Europene…pe locul 6.