Numărul de infectări cu SARS-CoV-2 în şcoli şi grădiniţe a continuat să scadă, şi implicit a scăzut şi numărul de clase/unităţi şcolare cu activitate organizată în sistem online. Anunţul a fost făcut de Ministerul Educaţiei.
Trendul descendent al situaţiei epidemiologice din mediul şcolar, consemnat în ultimele săptămâni, a continuat şi în intervalul 28 februarie – 4 martie, spune ministerul Educaţiei.
Astfel, în această perioadă, numărul de infectări cu SARS-CoV-2 în unităţile de învăţământ a continuat să scadă şi, implicit, a scăzut şi numărul de clase/unităţi şcolare cu activitate organizată în sistem online.
Conform raportărilor centralizate, la finalul săptămânii 28 februarie – 4 martie, 18 unităţi de învăţământ (cu personalitate juridică sau structuri) şi 315 de clase/grupe funcţionau în sistem online.