Transformat din cauza războiului în proiect itinerant, Festivalul Internațional de Literatură de la Odessa va poposi în acest an la București. Va aduce aici nume importante ale lumii literare internaționale contemporane. Aflat la a IX-a ediție, evenimentul se desfășoară între 22 și 25 februarie la Institutul Goethe din Capitală.
Iubitorii cărții vor avea ocazia de a se întâlni scriitorii ucraineni Iia Kiva, Yuri Vînnîciuk și Vasîl Mahno, Philip Sands din Marea Britanie, Olivier Guez din Franța, Daniel Kehlmann și Norman Ohler din Germania, Karl-Markus Gauss din Austria, Ariane von Graffenried și Jonas Lüscher din Elveția și Ilaria Gaspari din Italia. Ei vor susține lecturi publice și dezbateri, de-a lungul celor patru zile ale festivalului. Lor li se alătură nume importante ale literaturii române de astăzi, precum Nora Iuga, Dan Sociu, Nichita Danilov și Radu Vancu.
Programul festivalului reunește nu mai puțin de 19 evenimente care vor avea loc atât în prezența fizică a scriitorilor, cât și în regim hibrid (cu participare online). Printre subiectele abordate în cadrul ediției din acest an se numără viitorul Europei, libertatea scriitorului, a scrisului și puterea cuvintelor de a lupta împotriva barbariei, relațiile literare dintre țările din regiunea Mării Negre.
Pentru a marca doi ani de la invazia rusă în Ucraina, pe 24 februarie vor fi citite poeme semnate de scriitorii ucraineni Viktoria Amelina și Maksîm Krîvțov, ambii dispăruți în timpul conflictului.
Festivalul este susținut în comun de Fundația Jan Michalski, Fondul Cultura Solidarității alimentat de Fundația Culturală Europeană, EUNIC România, PRO HELVETIA, Goethe-Institut București.