10.418 beneficiari ai programului „Casa Verde Fotovoltaice” au fost aprobaţi pentru a primi subvenţii de câte 30.000 de lei

10.418 beneficiari ai programului „Casa Verde Fotovoltaice” au fost aprobaţi pentru a primi subvenţii de câte 30.000 de lei

Un număr de 10.418 beneficiari ai programului „Casa Verde Fotovoltaice” au fost aprobaţi pentru a primi subvenţii de câte 30.000 de lei pentru instalarea unui sistem de panouri fotovoltaice şi a unei instalaţii de stocare a energiei electrice, a anunţat Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), într-un comunicat.

„Încă 10.418 beneficiari ai Programului „Casa Verde Fotovoltaice” înscrişi în sesiunea din 2024 au fost publicaţi astăzi pe site-ul AFM. Prin acest program, fiecare beneficiar primeşte o subvenţie în valoare de 30.000 de lei pentru instalarea unui sistem de panouri fotovoltaice şi a unei instalaţii de stocare a energiei electrice, contribuind astfel la reducerea costurilor cu energia, dar şi la protejarea mediului înconjurător prin scăderea emisiilor de carbon”, a precizat vicepreşedintele AFM, Adrian Corbu, potrivit Agerpres.

Finanţarea acordată în cadrul acestui program este de maximum 30.000 lei pentru achiziţionarea şi montarea unui sistem de panouri fotovoltaice şi a unei instalaţii de stocare a energiei electrice produse din surse regenerabile, cu condiţia suportării unei contribuţii proprii a beneficiarului de 3.000 lei.

Lista dosarelor acceptate în cadrul acestui program este publicată pe site-ul AFM, la secţiunea aferentă Programului „Casa Verde Fotovoltaice” – sesiunea 2024.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer fragmentat
5 ° C
5.1 °
5 °
87 %
3.1kmh
75 %
lun
12 °
mar
6 °
mie
8 °
joi
12 °
vin
7 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii