Potrivit Raportului de convergență publicat de Comisia Europeană în 2020, România nu îndeplinește niciun criteriu dintre cele necesare aderării la EURO. Aceste criterii sunt stabilite de articolul 140 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și prevede faptul că deficitul bugetar nu poate fi mai mare de 3 la sută din produsul intern brut, datoria publică să nu depășească 60 la sută din PIB, iar infația să nu fie mai mare 1,5 puncte procentuale peste rata celor trei state cu cele mai bune rezultate.
Comisia Europeană a tras un semna de alarmă asupra țării noastre, avertizând că dacă situația nu va fi bine gestionată, nivelul datoriei publice ar putea fi și mai ridicat în următoarea perioadă. În ceea ce privește deficitul bugetar, potrivit lui Adrian Codîrlașu, vicepreședintele CFA România, României îi va lua minim trei ani pentru a ajunge iar la un deficit de 3 la sută.
Deși comitetul de pregătire a trecerii la EURO din cadrul Băncii Naționale lucrează de 11 ani în acest scop, momentul în care românii vor folosi euro ca monedă curentă pare din ce în ce mai îndepărtat.
România a fost acceptată în Uniunea Europeană alături de Bulgaria, iar la 14 ani distanță, niciuna nu a reușit să adopte EURO ca monedă.