Cel mai nou aeroport din România, de lângă Brașov, singurul construit în ultimii 50 de ani, va intra în funcțiune. După un șir lung de acreditări și certificări, din 15 iunie aeroportul va deveni operațional. Primele bilete la curse de linie sau charter au început să fie vândute de la începutul anului.
Traficul avioanelor de la Ghimbav va fi dirijat de la un centru din Arad. Au fost semnate deja și contracte cu mai multe companii aeriene. Primul zbor comercial este programat în data de 15 iunie pe ruta Brașov – Nuremberg.
Aeroportul va fi inaugurat pe 10-11 iunie pentru cetățeni. Aceștia vor putea vizită terminalul de pasageri, fără restricții, și vor putea asista la un show aviatic și la mai multe concerte. În 15 iunie, oficialități de la București vor inaugura aeroportul, când un avion TAROM va aduce la Ghimbav 72 de reprezentanți ai autorităților centrale.
Acum se lucrează la proiectarea unor căi de acces rutiere și feroviare, care vor face legătură cu viitoarea autostrada A3 și cu magistralele de cale ferată care trec prin Brașov. Investiția în aeroport se ridică la aproape 140 milioane de euro, potrivit stiri.tvr.ro.