Comisia Europeană a anunțat că nu mai menține restricțiile privind importurile de cereale din Ucraina

Comisia Europeană a anunțat că nu mai menține restricțiile privind importurile de cereale din Ucraina

Comisia Europeană a anunțat că nu mai menține restricțiile privind importurile de cereale din Ucraina, solicitate de țara noastră, dar și de Polonia, Ungaria și Slovacia, în condițiile în care Bulgaria s-a retras din acest grup.

La iniţiativa guvernului proeuropean al Bulgariei, Parlamentul de la Sofia a votat împotriva extinderii restricţiilor pentru exportul grânelor din Ucraina. Rezoluţia invocă „solidaritatea cu Ucraina” şi necesitatea de a „garanta securitatea alimentară la scară Mondială”.

Ministrul Agriculturii a anunțat ieri că fermierii români vor fi susținuți.

Florin Barbu, ministrul Agriculturii: Sunt sigur că vor lua cele mai bune măsuri, atât economice și financiare, cât și acte normative pentru a sprijini și proteja fermierii români.

Uniunea Europeană a autorizat în primăvară Bulgaria, Ungaria, Polonia, România şi Slovacia – să interzică vânzarea de grâu, porumb, rapiţă şi floarea soarelui din Ucraina pe teritoriul lor. Cu condiţia să nu împiedice tranzitul de cereale ucrainene către alte ţări. Măsura a vizat protejarea agricultorilor, care au susținut că importurile din Ucraina au dus la scăderea preţurilor de pe pieţele locale. Polonia a anunţat că va prelungi unilateral interdicţia, iar Ungaria a atenţionat că va face la fel.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie ușoară
2 ° C
2 °
1.1 °
75 %
4.6kmh
0 %
vin
11 °
sâm
6 °
Dum
7 °
lun
7 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii